Proiecte

The Tutors

Proiect de mentorat elevii din clasele gimnaziale (V – VIII) și liceale (IX – XII) pentru a depăși barierele educaționale.

Scop

  • SCHIMBAREA MENTALITĂȚII PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA

Dedicate acelor elevi sau studenți care nu-și permit costurile aferente învățământului liceal, respectiv superior la instituțiile de învățământ din municipiul Cluj-Napoca (licee, respectiv universități).

Să înveți este #COOL! #COOL! #COOL!

Drumul spre scopul final

Comercial

Meditații pentru elevii a căror părinți își permit să plătească orele

Comunitar

Meditații pentru elevii care nu-și permit să plătească orele

Scop final

Susținerea financiară a unor elevi pentru a putea veni să studieze la liceele sau universitățile din Cluj-Napoca

Organizare

Managementul proiectului va avea 3 direcții:

Materii

Materiile din programa scolară a învățământului românesc.

Comunicare

Dezvoltarea abilităților de comunicare atât individuale, cât și de grup; încurajarea elevilor să-și depășească temerile sociale; transmiterea know-how-ului de la o generație la alta.

Workshops

Ateliere de lucru care să ajute elevii să-și dezvolte abilități practice, creative/artistice, sportive etc.

Urmărește-ne activitatea pe rețelele de socializare pentru a afla noutățile.

The Beard Mobile este taxiul comunitar gratuit, destinat persoanelor cu dizabilități!

Taxiul comunitar gratuit, destinat persoanelor cu dizabilități!

Procedura este cât se poate de simplă, fă-ți o programare (cu minim 24 de ore înainte) te ducem, pe barba noastră, unde vrei tu!

Proiect inițiat în 2016, care are ca scop transportul persoanelelor cu dizabilități.

Cheltuieli anuale

28 200 euro

Cheltuielile reprezintă: salariu șofer, motorină, asigurări, întretinere & reparații.

În acest moment deținem 2 mașini.

Acțiuni bi-anuale în care încercăm să creăm păduri noi atât în Cluj-Napoca, cât și în zonele din împrejurimi.

The Bearded Forests /by BB

Pentru că ne pasă de mediul înconjurător și pentru că ne dorim să lăsăm ceva valoros în urmă, din 2021 am început să plantăm arbori, contribuind astfel la un viitor mai verde și mai sănătos.

În fiecare an, reușim să organizăm cel puțin două evenimente de împădurire, adunând alături de noi comunități întregi: uneori ni se alătură zeci, alteori chiar sute de voluntari.

Împăduririle alături de noi sunt fun: cu muzică, kids corner, snackuri și un ceaun bun la final!

Anual, ne străduim să plantăm păduri noi în Cluj-Napoca și împrejurimi.

În 2021, am plantat 8.000 de puieți, iar în primăvara lui 2022, peste 16.000 pe o suprafață de 4 ha.

Toamna aceluiași an, cu ajutorul a 300 de voluntari, am adăugat alți 13.000 de puieți.

În 2023, am realizat trei împăduriri în localitatea Bobâlna, plantând aproximativ 12.000 de puieți pe 2,5 ha.

Costurile totale au fost de 12.330 euro, acoperind puieții, uneltele, echipamentele, combustibilul, împrejmuirea terenului și hrana voluntarilor.

O parte din finanțare a venit printr-un proiect alături de Reforest’Action, care sprijină și întreținerea pădurilor, iar una dintre acțiuni a fost susținută integral de compania Yardi.

În 2024, am reușit să plantăm peste 21.000 de puieți pe o suprafață de peste 5 ha, alături de susținătorii noștri principali, prietenii de la Banca Transilvania.

În comuna Bobâlna, ne-am bucurat de sprijinul a câteva sute de voluntari, care au luat parte la cele trei evenimente de împădurire și au contribuit la crearea unui viitor mai verde.

Ambulanța Socială- unim cele două Românii

Ambulanța Socială este un proiect menit să asigure servicii medicale de cardiologie și pediatrie, în regim gratuit, în zonele rurale fără medic de familie sau cu acces dificil la servicii medicale

Proiectul Ambulanța Socială a început în 2021, prin asigurarea de consultații pediatrice. Începând cu anul următor, am asigurat și consultații cardiologice. Cu o medie de 7-8 deplasări pe an, proiectul a reușit să deserveze:

În cadrul proiectului, s-au implicat atât voluntari ai asociației, cât și medici rezidenți și specialiști care s-au alăturat inițiativei noastre de a oferi consultații medicale gratuite în zonele rurale. În cadrul fiecărei deplasări, am avut sprijinul autorităților locale care ne-au ajutat cu spațiul pentru consultații și programarea pacienților.

Ulterior consultațiilor oferite, pacienții au primit indicatii de tratament, recomandări pentru evaluări suplimentare sau analize medicale. Majoritatea s-au prezentat în serviciile de cardiologie și pediatrie în care lucrează medicii care s-au alăturat proiectului

De la bine cunoscutul 'Cine v-a lucrat aici?', lansăm cursurile 'Eu mi-am lucrat aici'!

Strâns legat de proiectul #BBSchool, cursurile ‘Eu mi-am lucrat aici’ sunt menite pentru toți cei care vor să învețe cum să se descurce în situații zilnice, de la schimbat o priză, un robinet și tot ce înseamnă mici reparații în casă, pentru care ne este foarte greu să găsim oameni și ne dau dureri de cap. Vom pregăti un curs complet, practic și teoretic, ținut într-o sesiune unică de 3-5 ore, în care, împreună cu specialiști din domeniu, vă dăm uneltele în primire și vom învăța împreună cum să rezolvăm cele mai dese probleme din casă și nu numai.

 

Stay tunned, postăm link-uri de înscriere și detalii în curând.