Transilvania 3.0

Blog

PATRICIA LABOU

Membră The Sisterhood

La nevoie, familia se cunoaște. Familia mare a oamenilor care chiar vor să vadă țara asta curată și frumoasă, prosperă și dinamică, așa cum îi stă cel mai bine.

Transilvania 3.0 a însemnat cea de-a treia ediție mare de împădurire organizată de Tășuleasa Social la care ne-am înscris din timp și cu mănușile pregătite să facem treabă. Cum a fost?

Păi exact cum se vede clar în poze, toți călare pe dealurile golașe bistrițene, care cu târnăcopul, care cu sapa, care cu vlăstarii, care cu ordinele și disciplina, care cu gura plină de vorbe încurajatoare, care cu gluga trasă până peste barbă, care la tricou…

Pe cât de eterogeni suntem ca domenii de activitate, stiluri de viață, intenții de viitor sau preferințe culinare, noi ăștia de la Beard Brothers ne omogenizăm cu fiecare proiect la care lucrăm împreună, de dragul lucrului bine făcut.

Transilvania 3.0 s-a derulat anul acesta la SânMihaiu de Câmpie, cu aproximativ 1500 de voluntari care au plantat 40.000 de puieți pe circa 7 hectare de teren.

A fost o nebunie, atmosfera superbă, mai ales că în aceeași zi câștiga Tibi Ușeriu Ultramaratonul Arctic, cea mai dură competiție de acest gen din lume: 566 km la Cercul Polar. Bineînțeles că noi am făcut cea mai cool chestie ca să-i mulțumim lui Tibi pentru reușita lui: i-am scris numele cu corpurile noastre! ?

Uitați-vă la poze!

 

Vreau sa fiu instalator

Ca și cloșca mândră de puii ei ne-am simțit cu voluntarii noștri din The Volunteer Crew, când am văzut cât de repede și de bine s-au organizat cu ideea lor de campanie Vreau să fiu instalator.

citește mai mult

Be(at)Cause

Este o campanie pentru toți iubitorii de artă și distracție ce își propune strângerea de fonduri necesare pentru restaurarea singurului pian aflat în custodia Casei de Cultură a Studenților din Cluj

citește mai mult